2018 Anul Schimbarilor

with No Comments

2018 e anul meu

Salut,

Nu ne-am mai auzit de mult. Ar fi trebuit să-mi fac timp să vă mai scriu câte ceva dar am avut și am un început de an tumultos. Asta nu e de rău și o să vă povestesc și vouă ce am mai făcut urmând să revin mai amănunțit și în alte postări.

În primul rând, după aproximativ 20 ani am fost de sărbători acasă la Sinaia. Mi s-a părut foarte ciudat să stau atâtea zile fără să mă gândesc la așezarea la mese a celor care făceau revelionul pe unde lucram sau câți bani mai sunt de încasat. Deci relaxare totală. Asta mi-a prins foarte bine pentru că știam ce an mă așteaptă și mi-am încărcat bateriile. Se pare însă că nu mai țin chiar atât de mult că deja mă bate gândul la un weekend la ski care să mă revigoreze. Zilele astea sunt atât de multe de făcut încât aș vrea să prelungesc ziua măcar la vreo 27-28 ore ca să dorm și eu mai mult.

Sinaia de sărbători e foarte schimbată față de ce știam eu. Eu știam Sinaia cu multe discoteci/cluburi și pub-uri pline de oameni tineri care dansează pe mese. Cu mai puține beculețe colorate dar cu mai multe râsete și gălăgie pe stradă.

Nu știu dacă e de rău sau de bine dar acum Sinaia este plină de lumină în tot centrul (apropo, arată foarte bine) dar e lipsită de gălăgia grupurilor care veneau în tabără și colindau orașul înainte de a intra în cluburi și pub-uri.

Acum sunt familii multe cu copii, se aude muzică populară de pe la toate restaurantele de hotel și cârciumile tradiționale și cam atât. Cei drept, și noi fiind cu piciu nu ne-am interesat de locuri faine de băut o bere sau un shot dar promit să fac asta cu prima ocazie când o vizitez din nou.

Va las și o poză mai stilizată cu bradul din centrul stațiunii. Sensul ăla giratoriu devine un punct de atracție pe lângă cele deja obișnuite. Mai ales că în jurul lui la fosta poștă există o terasă mare cu vin fiert.

Am dat o fugă și sus pe munte dar doar în vizită pentru că piticul meu are de vreun an pasiunea plimbării cu gondolele. Ne știu toți de la gondola din Mamaia, acum și de la cea din Sinaia. Pe lângă plimbatul cu gondola trebuie să mai stăm și cel puțin 45 de minute la capăt să vedem cum vin celelalte gondole. Așa că am avut timp destul să-mi fac sânge rău și să mă uit cu jind la cei care își cărau schiurile în Valea Dorului, singurul loc unde se schia la momentul ăla. Vă pun și vouă o poză ca să vedeți și voi cum e să te uiți fără să te dai.

Cota 2000 Sinaia

Cota 2000 Sinaia, 1 Ianuarie 2018, ora 11:44

Și cu asta am terminat cu vacanța la Sinaia. Nu, de fapt mai e ceva. Tot la Sinaia în vacanță, datorită unei împrejurări fericite, zic eu, am descoperit că vreau să-mi schimb modul de viață. Nu, nu mai este vorba de o nouă cură de slăbire, a nșpea, ci de schimba cu totul mindset-ul (cum spunea un celebru blogger în viață, Chinezu) referitor la propria ta persoană. Datorită unui prieten am descoperit că pot să-mi schimb stilul de viață și gândire astfel încât să am un corp sănătos și o minte limpede ca să pot face bani și să mă bucur de ei. Și la mine funcționează. Am ajutorul unor foarte bune produse de îngrijire a corpului (intern și extern) care  împreună cu mindset-ul meu de schimbare a stilului de viață reușesc să mă facă să dau un randament mai bun la muncă, să rezist și să mă concentrez mai mult și să îngrijesc foarte bine corpul meu. Și pe deasupra mai fac și niște bani suplimentari pe care deocamdată îi trec în partea secundară. Am deja o luna și reușesc să văd mai bine în viitor. Mi-am proiectat mai bine ce vreau să fac în perioada următoare și mi-am stabilit planul de marketing personal pentru anul 2018.

Pentru că da, anul 2018 e anul schimbărilor. De la extraordinarul hotel Nyota pe care împreună cu o echipă foarte frumoasă o să-l deschidem anul ăsta în aprilie până la vacanța de iarnă de anul viitor de la ski văd foarte bine anul 2018. Și este foarte frumos. Stați pe aproape și o să vă povestesc, sper mai des despre ce mai fac, ce se mai întâmplă prin turismul din Mamaia și Constanța și despre subiectele care îmi vor atrage atenția.

Să aveți un an frumos.

PS Dacă vreți să vă povestesc mai multe despre schimabrile pe care le-am făcut și ce mă ajută să fac astă puteți să-mi dați un email pe razvangdobre@gmail.com sau un mesaj pe facebook și stabilim o întâlnire pe skype sau la o cafea în Constanța și povestim.

Comenteaza