Cel mai frumos cadou

with No Comments
Reading Time: 2 minutes

Astăzi a venit Moș Nicolae

Toți ne-am gândit la ce cadouri frumoase să le luăm copiilor și celor dragi. Ne bucurăm că a venit iarna și perioada sărbătorilor când toată lumea se strânge în jurul familiei. E vremea când ne dăm cu sania sau ne aducem aminte cum era în copilărie la săniuș. Eu îmi aduc aminte de copilăria mea plină cu zăpada din Sinaia și vremurile când stăteam afară până înghețau de tot mănușile de lâna făcute de bunica. La 7 ani zăpada era bucuria noastră cea mai mare din iarnă plus cele două trei portocale și banane pe care le vedeam de Crăciun.
Din păcate nu este pentru toți la fel. Cristina era un copil perfect normal, cu o copilărie fericită alături de părintii ei pană când, anul ăsta în ianuarie, a avut o banală căzătură la sănius. De atunci viața lor s-a schimbat radical, deoarece în urma căzăturii burtica Cristinei a început să se umfle și să îi provoace dureri.
Părintii ei au mers la spital, iar acolo, în urma unei ecografii, în 31 ianuarie 2018 au aflat cea mai cruntă veste: Cristina a fost diagnosticată cu Hepatoblastom de gradul 4, cancer la ficat. Din acel moment a fost transferată de urgentă la Iași, unde a urmat 11 ședințe de chimioterapieTaticul ei, pentru a putea fi alături de fetiță sa, și-a transformat mașina în casă, s-a mutat în fața spitalului, povestea cu lacrimi în ochi că cea mai fericită zi a fost când Cristina s-a trezit după operația pentru biopsie.
Pentru a o ajuta Asociația Salvează o Inimă a demarat o campanie de strângere de fonduri ce se va desfăsura pană pe 15 decembrie 2018. Astfel, oricine poate dona 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu mesajul „Cristina” pentru a contribui la susținerea cazului fetei.  Puteți afla mai multe despre cazul Cristinei de aici: https://salveazaoinima.ro/campaigns/cristina-romanescu/  
Am ales ziua de astăzi pentru a postă asta pentru că vreau ca această fetiță să se mai poată da cu sania multe ierni de acum încolo. Haideți să o ajutăm să treacă peste această grea încercare.
Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; totodată, dacă intri pe site-ul  https://www.davidac.ro si folosești codul promoțional SALVEAZAOINIMA vei beneficia de 4% reducere la orice comandă.
Eu am donat astăzi și sper să-i aducem acestei fetițe un pic de bucurie înainte de sărbători.
Multumesc.

Comenteaza