fbpx

Toamna revenirilor

Articol de revenire

Salutare,

Da, știu, am fost neserios. Mi-am recitit articolele și am văzut că promit mereu că voi scrie mai des. Nu am reușit deloc să fac asta în vară și aproape toată toamna care a trecut. Motive de scuze se găsesc întotdeauna, deși nu ar trebui, dacă vreau să mă țin de ce am început. De aceea reiau articolele pe blog și sper și eu (nu promit) să scriu mai des.

Despre ce o să scriu în perioada următoare:

TURISM

Bineînțeles că despre lucrurile care se apropie de ce mă pricep eu. Cu siguranță despre turism și voi face retrospectiva unui sezon 2018 foarte interesant în Mamaia și puțin despre turismul din Constanța și Dobrogea. Articolele mele de anul trecut despre Vacanță la Mamaia cu împărțirea pe Patronii, Angajații, Localnicii și Turiștii au avut destul de mult succes. Nu reiau temele cu update pentru 2018 deși multe dintre teme merită reactualizate pentru 2019.  O să încerc doar o abordare dpdv al hotelierilor și altă din partea clienților.

SPORT

O să scriu și despre sport, capitol la care sunt în urmă dar încep să recuperez. Alergare, trail running, sală și trekking. Nu sunt în măsură să dau sfaturi dar vă pot povesti cât de mișto e să faci asta și pe unde am fost/m-aș duce eu. V-ar plăcea să facem o tură împreună la Semimaraton Brasov ?

IMPLICARE CIVICA

Nu în ultimul rând o să încep să scriu puțin despre implicare civică, socială și administrativă din partea constănțenilor dar și din partea administrației, zonă în care vreau să-mi îndrept atenția în perioada următoare. Ce se întâmplă în Constanța, ce nu se întâmplă, de ce întâmplă anumite lucruri. Acum văd că problema trotuarelor și parcărilor e la modă. Poate facem și o dezbatere (decentă bineînțeles pentru că am buton de delete comment pe blog și block pe facebook) cu lucruri despre care ar trebui să discutăm sau în care să ne implicăm mai mult.

Sper să fie o toamnă-iarnă interesantă și să schimbăm cât mai multe informații și opinii. Mă găsiți pe și pe Facebook aici.

 

To be continued…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment

%d blogeri au apreciat: