Amintirile unui Renault
Da, chiar ale mele sunt amintirile. Eu sunt un Renault Clio. Am 15 ani, deja sunt cam în vârstă și am strâns o grămadă de amintiri. E adevărat că nu mi le mai aduc aminte chiar pe toate, doar pe cele din 2009 încoace de când sunt mașina lui Răzvan. Cum care Răzvan? Nu știți cine e Răzvan Dobre. Uitați-vă aici.
Cred că ar trebui să scriu o carte. Prin câte locuri m-am plimbat și câte lucruri mi s-au întâmplat cred că aș scrie un best seller. Cred că i-aș pune titlul ăsta: Amintirile unui Renault-nu există drum pe care să nu merg. O să vă povestesc de ce am spus asta mai încolo.
Să mă prezint
Să încep cu începutul. Sunt un diesel de culoare roșie cu motor de 1,5 l. Sună sexy, nu? Adevărul este că atunci când eram spălată și curată se cam întorceau toți ochii după culoarea mea. Acum mă spală mai raruț, cred că se gândește că mi-e frig și mai lasă praful pe mine să-mi țină de cald. Și am cam ruginit pe la praguri.
Am fost prima mașină a lui Răzvan. Era atât de bucuros când ne-am întâlnit. Știu că își dorea de mult să aibă o mașină dar atunci a fost momentul pentru el să poată să-și ia. Nu m-a luat de nouă dar am legat o prietenie foarte strânsă. Țin minte când am făcut prima tură și era atât de emoționat că a oprit motorul de vreo două ori. Dar nu m-am supărat și l-am ajutat și eu cât am putut.
Ca toți mafioții care se respectă mi-a pus la număr inițialele soției lui. Poate pentru că o iubește mult sau așa a venit ordinul, cine mai știe acum, după atâta timp.
O frumoasă prietenie
Primii ani de relație au fost extraordinari. Am văzut atâtea lucruri mișto împreună. Pentru că până atunci nu reușise să vadă prea multe din zona asta, imediat ce ne-am cunoscut, ne-am plimbat prin toată Dobrogea, de la Enisala în Deltă, la Ostrov, Adamclisi, Hârșova, mănăstirile din județul Tulcea și bineînțeles Vama Veche. În Vamă eram ca acasă. Mă oprea mereu lângă plajă să văd și eu marea. Din păcate acum am înțeles că sunt numai chioșcuri și nu prea se mai vede.
Ooo, de cât ori am fost în Bulgaria. Kaliakra, Balcic, Nisipurile de aur, Varna și chiar în sud la Nesebar și Burgas. Dar ce m-am speriat odată. Am ajuns la Burgas și Răzvan nu prea a fost atent și a parcat într-o zonă unde era interzisă parcarea. Așa că au venit niște domni, m-au pus pe platformă și m-au dus la marginea orașului. Credeam că nu-l mai văd. Îmi dau seama ce s-a speriat când nu m-a văzut acolo unde mă lăsase. Dar s-a întors după mine. A venit, a plătit amenda și m-a luat de acolo.
Amintiri de neuitat din vacanță
Nu uit niciodată panta care trebuie urcată când pleci de la ferma de scoici de la Dalboka. Ați văzut-o vreodată? Multora le este teamă să coboare acolo. Dar Răzvan știa că se poate baza pe mine. Primele ture mă cam ambala cam tare dar după aia s-a obișnuit și urcam fără probleme. Și ce frumos este parcul din Varna. Mi-e dor de el. Oare mă mai duce acolo?
Am atâtea amintiri frumoase. V-am spus că am fost până la Istanbul? Da, am traversat Bulgaria pe malul mării până la Burgas și apoi am intrat în Turcia și am mers pe autostradă până la Istanbul. Ce balamuc e acolo! Răzvan însă a fost foarte atent, nu a greșit decât o singură dată (lol) drumul și am ajuns în siguranță. Am parcat pe o străduță atât de îngustă încât mi-a închis oglinzile când am trecut pe lângă alte mașini ca să parcăm. M-a lăsat apoi să mă odihnesc toate cele 4 zile cât a stat acolo. Nici nu aș fi vrut să mă bag în aglomerația și nebunia de pe străzile lor.
Atuurile mele
Răzvan a fost întotdeauna mândru de portbagajul meu. Este foarte încăpător. Dacă ați știi voi câte am cărat eu la viața mea. De la mobilă de la Ikea (cu bancheta rabatată ca să ajungă până în față patul pe care și-l luase) până la damigene de vin și gresie și faianță. L-am ajutat mereu cum am putut eu. Acum nu mai car decât trotinete și biciclete. Mă menajează. Totuși mi-ar prinde bine cred un suport de biciclete pe cârligul de remorcare. Deja mărimea bicicletei lui Sorin crește și nu mai am loc să o țin. Plus că sigur vor vrea să meargă amândoi cu bicicletele în parc sau în altă parte.
Plimbările prin România
Da, m-am plimbat și prin România. Am fost la Sibiu, de multe ori la Brașov, la Sinaia sau pe valea Oltului. De când s-a apucat Răzvan de alergări, prin 2012, am ajuns prin locuri foarte frumoase. În rest nu m-a dus decât de la acasă la servici și înapoi. Și o dată pe lună pe la București.
Îmi aduc aminte ce frumos e la Voineasa. Am fost când încă nu era făcută pârtia de schi și nici drumul până în stațiune. M-a cam chinuit pe niște gropi uriașe dar priveliștea lacului m-a calmat apoi. Am fost și iarna la munte la schi. Pentru că nu și-a luat decât mai târziu suport de schiuri pentru mașină le băga pe bancheta din spate și se cam uda pe acolo dar avea grijă să se usuce.
Aventuri pe zăpadă
Am încercat într-o iarnă cu multă zăpada să urcăm până la cotă 1400. Era destul de mare zăpada și sub ea gheață și am alunecat destul de tare. Când a văzut că nu ne descurcăm Răzvan s-a întors înapoi dar a fost un drum cu destule peripeții. Am mai prins zăpadă și gheață pe autostradă spre București dar ne-am descurcat bine. Am prins însă destul de multe ierni cu zăpadă și în Mamaia la Răzvan la muncă. Nu uit niciodată că se încumeta să meargă deși nimeni nu venea să dea zăpada din Mamaia decât după vreo două zile. Am făcut odată și o piruetă într-unul din sensurile din Mamaia. Noroc că nu venea nimeni și ne-am oprit la timp.
Accidentul
Tot în Mamaia am avut și primul (singurul) meu accident cu Răzvan. Nu a fost din vina lui, cineva nu s-a asigurat și am intrat în el. Mi-am spart farul, mi-am îndoit capota și multe altele. Am stat cam două luni pe bară că nu prea au fost serioși cei de la service și au lălăit-o cu reparația. Am rămas de atunci cu un far care bate mai în sus de mai primim câte un flash câteodată.
Dar să știți că nu întotdeauna a avut mare grijă de mine. De exemplu m-a dus odată pe drumul care leagă Cota 1400 de Stâna Regală din Sinaia. Nu știu cum mai este acum dar atunci a fost groaznic. Mă gândeam ce bine era dacă aveam un scut de motor metalic Renault de la AutoGedal. Am scăpat totuși doar cu multe zgârieturi. Altfel acum nu se mai numea amintirile unui renault ci bucățile unui renault.
În rest să știți că a avut grijă de mine. Mi-a făcut mereu la timp schimbul de ulei și de filtre. La spălat m-a dus puțin cam rar dar nici prea des nu e bine.
Trădarea
Da, acum sunt supărată. De vreo doi ani umblă cu una mai tânără și mai înaltă. Și are și culoarea portocalie. Da, știu că e o nepoată de-a mea tânără dar de când e cu ea m-a cam lăsat în parcare. Cică o cheamă Captur. De mine își mai aduce aminte din când în când și mă mai scoate la o tură. Dar nu am mai fost plecată deloc din Constanța. Mergem doar când trebuie să care bicicletele și trotinetele că aia are portbagajul mai mic decât mine. Și are și motor mai mic, na. Tot eu sunt mai bună. ca și găina bătrână.
Am amintiri frumoase cu Răzvan. Sper să mai facem și altele și să nu renunțe la mine că asta ar însemna că mă duce direct la casare. Nu mă mai ia nimeni acum. Dar eu cred că Răzvan încă ține la mine. Am fost prima lui mașină și încă pot să-l duc oriunde. Și consum și puțin.
*Acest articol a fost scris pentru proba AutoGedal.ro al competiției Spring SuperBlog 2020. Este a doua ediție de SuperBlog unde particip după cea din toamna trecută. Găsiti aici toate articolele din concursurile mele SuperBlog.
Comenteaza