Cord Blood Center Romania

Asigurare de sănătate începând de la naștere

Recoltare celule stem
Sursa: Wes Hicks pe Unsplash

Asigurare de sănătate prin sângele ombilical

Care este rolul unei asigurări de viață? De a ne proteja financiar, pe noi sau familia noastră, în cazul producerii unor riscuri specifice, în schimbul plății unei prime de asigurare. Adică plătește anumite intervenții, despăgubiri, etc. Dar dacă această asigurare se referă strict la sănătatea copilului tău și a celor din jur? Și ai putea să o închei o singură dată, la nașterea copilului? Eu am profitat de șansa asta și acum o să vă povestesc mai multe despre recoltarea de sânge ombilical și celule stem.

Încerc să vă fac o prezentare cât mai pe înțelesul tuturor pentru că mulți dintre termenii medicali mă depășesc și pe mine. Ceea ce este foarte important de reținut încă de la început este că această recoltare este o șansă unică. Poate fi făcută doar la nașterea copilului după ce medicul care asistă nașterea decide că atât mama, cât și bebelușul sunt în sigurantă. Nu implică niciun risc, durere sau disconfort, utilizanduse o trusă sterilă de recoltare.  Iar astăzi o să vă vorbesc despre cei de la Cord Blood Center, prima bancă de celule stem din România. Ei sunt pe piața din Romania de 14 ani și au recoltat și stocat zeci de mii de probe.

Cord Blood Center Romania

 

Ce se poate recolta la naștere? Serviciile Cord Blood Center permit recoltarea la naștere a tuturor produselor biologice disponibile: sânge de cordon ombilical, țesut de cordon ombilical, sânge din placentă și întreg țesutul placentar (toată placenta).

Povestea celulelor stem

Hai să vedem însă și ce înseamnă celule stem.

Organismul uman este format din peste 200 de tipuri de celule adulte diferite, cu funcții clar definite (ex. celulele musculare se contractă, celulele nervoase sunt responsabile de formarea și transmiterea impulsurilor nervoase, hematiile transportă O2 la țesuturi și preia CO2 ). Toate aceste celule somatice adulte provin dintr-o singură categorie de celule nespecializate cu caracteristici unice, celulele stem. Celulele stem sunt responsabile cu menținerea sănătătii noastre. Cele recoltate la naștere din sângele ombilicoplacentar sunt celule stem adulte, pe deplin dezvoltate, fundamentale pentru sistemul nostru imunitar și pentru sânge. Deoarece sunt recoltate în acest moment, reprezintă cea mai pură formă de celule stem, nefiind afectate de imbătranire sau de alți factori externi.

Celulele stem sunt extrem de importante pentru organismul uman, deoarece ele se pot dezvolta în alte tipuri de celule (musculare, sanguine dar și altele), care pot forma la rândul lor țesuturi și organe în corpul uman. Cercetarea desfăsurată în domeniul celulelor stem este în desfăsurare de peste 50 de ani, deoarece celulele stem au capacitatea unică de a se divide și replica în mod repetat. În plus, natura lor nespecializată le permite să devină o mare varietate de tipuri de țesut, ceea ce le conferă un potențial enorm pentru utilizarea în medicina regenerativă.

transplant-celule-stem
Sursa: cordcenter.ro

Tipuri de celule stem

Celulele stem hematopoietice sunt responsabile de formarea celulelor din sânge: leucocite, hematii și trombocite, fiind primele celule stem identificate la începutul anilor ’60. Până în prezent, acestea reprezintă singura categorie de celule stem pentru care s-a dovedit valoarea terapeutică, mii de pacienți fiind transplantați anual cu grefe de celule stem hematopoietice cum sunt grefele de sânge placentar. Recoltate la nașterea bebelușului, celulele stem hematopoietice au capacitate de diferenţiere mai mare față de cele recoltate de la adulți.

Celulele stem mezenchimale, spre deosebire de celulele stem hematopoietice, dau naștere altor categorii de celule (ex. celule cartilaginoase; osoase, musculare; interstițiale; adipoase; tegumentare, nervoase etc). Placenta și ţesutul de cordonul ombilical reprezintă surse de celule stem mezenchimale.

baby-womb-placenta
Sursa: cordcenter.ro

Celule stem sau sângele de cordon ombilical?

Sângele ombilical reprezintă o valoroasă sursă de celule stem tinere, nașterea fiind momentul unic în care acesta poate fi recoltat. În viața intrauterină sângele circulant de la nivelul vaselor ombilicale și a placentei reprezintă “vehiculul” prin care se asigură aportul de oxigen și de substanțe nutritive fundamentale creșterii și dezvoltării fătului și preluarea substanțele nefolositoare (“deșeurile”) rezultate în urma metabolismului tisular al fătului. Imediat după nașterea copilului și secționarea cordonului ombilical, în vasele de sânge din cordonul ombilical și în placentă rămâne restantă o cantitate de sânge. Prin recoltare și ulterior prin procesare, acest sânge poate fi pregătit și stocat ca o valoroasă grefă de celule stem tinere, cu disponibilitate imediată pentru transplant.

In sângele de cordon ombilical însă, pe lângă celule stem hematopoietice, mai sunt și alte tipuri de celule care ajută foarte mult în cazul unor afecțiuni, motiv pentru care în studiile medicale se utilizează termenul „cord blood” – sânge ombilical. Cercetătorii de la Centrul Medical al Universității Duke desfășoară un program de cercetare pentru a evalua eficacitatea sângelui din cordonul autolog și alogen (vorbim mai jos despre asta) pentru îmbunătățirea rezultatelor persoanelor cu tulburare din spectrul autist. Gasiti aici studiul complet si rezultatele acestuia.

Tratamente de succes

Sursa: Valeria Zoncoll pe Unsplash

Dar hai să vedem și un exemplu de tratament efectuat cu celule de sânge ombilical. Cazul este al unui băiețel care a fost diagnosticat cu o formă severă de anemie aplastică, singura lui sansă de tratament curativ fiind reprezentată de efectuarea unui transplant de celule stem hematoformatoare.

Anemia aplastică  este o insuficientă a măduvei osoase, caracterizată  prin producerea unui  număr redus de celule roșii (hematii) dar și prin diminuarea numărului de leucocite și trombocite.

Indicația de primă intenție era efectuarea unui transplant alogeneic de măduvă osoasă de la un donator înrudit sau neînrudit compatibil. În cazul lui insă, nu s-a identificat un astfel de donator, singura lui sansă la viată fiind reprezentată de utilizarea grefei proprii de sânge placentar. Disponibilitatea grefei proprii de sânge placentar a fost considerată de medicul curant că “o lumină în intuneric” în condițiile în care cu toate că s-a căutat un donator compatibil acesta nu a fost găsit.

La 3 săptămani după transplant nivelul trombocitelor a revenit la valori normale, acesta fiind un aspect crucial pentru evoluția favorabilă a unui pacient post transplant , iar la 4 săptămani  toate rezultatele  testelor erau în limite normale.

În cazul lui, recoltarea celulelor de sânge ombilical la naștere i-a salvat viața. Dar foarte bine această recoltare poate salva viața unor rude de gradul întâi sau unor persoane dragi compatibile.

Utilizare "celule stem"

Anul 1988 a marcat începutul utilizării terapeutice a grefelor de sânge ombilical, un nou și dinamic capitol din domeniul transplantului de celule stem. Grefele de sânge ombilical pot fi utilizate în transplanturi autologe sau alogeneice, înrudite sau neînrudite, conform indicației terapeutice stabilite de medicul transplantolog, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte (tipul de boala, evoluția pacientului, grefa de celule stem disponibilă, etc).

Transplantul autolog înseamnă utilizarea grefei proprii de sânge ombilical. În acest caz grefa de sânge ombilical obținută prin procesarea sângelui recoltat la naștere, poate fi folosită oricând pe durata vieții având avantajul de a conține celule stem tinere, care se “reîntorc “ în organismul din care au provenit.

Transplantul alogenic înrudit presupune utilizarea unei grefe de sânge ombilical provenite de la un donator din familie, compatibil imunologic cu copilul la a cărui naștere s-a efectuat recoltarea. În familie frații avand aceeasi părinți  au șanse de 25 %  pentru compatibilitate “perfectă”(compatibilitate de 100 %) și  de 50 % pentru o compatibilitate parțială.  Părinții: au doar o compatibilitate parțială cu copiii lor.

Compatibilitatea imunologică între donator și primitor este foarte importantă, aceasta făcând parte din principalii factori care condiționează grefarea și posibilele complicațiile imunologice precoce și tardive posttransplant.

Tipul de transplant de celule stem și sursa de celule stem potrivită este stabilit pentru fiecare pacient în parte de medicul transplantolog sau de echipa medicală care îl tratează.

Indicațiile standard de efectuare a unui transplant de celule stem hematoformatoare, cuprind peste 70 de afecțiuni  grave, din categoria “cancerelor  de sânge”, a insuficiențelor măduvei osoaseboli ereditare ale hematiilor, deficite imune innăscute, boli metabolice ereditare, sau unele forme de tumori solide maligne. Găsiți aici toată lista de afecțiuni care pot fi tratate.

Aruncăm viața la gunoi?

De aceea gândiți-vă bine la posibilitatea de recoltare la naștere a acestor celule. După cum vă spuneam mai sus această recoltare nu implică niciun risc, durere sau disconfort, utilizanduse o trusă sterilă de recoltare. Dacă această recoltare nu are loc, toate țesuturile rezultate în urmă nașterii (sângele, cordon ombilical, placenta) se distrug. Practic aruncăm la gunoi o șansă la viață și sănătate.

Tipurile de recoltări disponibile la Cord Blood Center.

Serviciile Cord Blood Center permit recoltarea la naștere a tuturor produselor biologice disponibile: sânge de cordon ombilical, țesut de cordon ombilical, sânge din placentă și întreg țesutul placentar (toată placenta), în urma procesării obținându-se până la 25 de unități stocate în condiții de criogenie ca sursă de diferite tipuri de celule stem:

Recoltare țesut placentar

Una dintre cele mai importante recoltări este cea a țesutului placentar. De ce? Diferitele tipuri de celule din țesutul placentar exprimă niveluri scăzute de HLA (human leucocyte antigen – un marker prin care se determină unicitatea unei celule dintr-un organism în comparație cu altul și, implicit, compatibilitatea în cazul unui transplant alogenic) ceea ce inseamnă că sunt acceptate cu mai multă usurintă de către organism și scad șansele de apariție a unor efecte adverse. Astfel, aceste unități pot fi folosite cu șanse mai mari și în cazul unor rude.

Cord Blood Center

Pana acum, Cord Blood Center a eliberat 78 de probe care au ajutat în tratarea unor diferite afectiuni dintre care 8 au fost probe utilizate în România, transplantate la Institutul Fundeni.

Cord Blood Center oferă diferite pachete de recoltare și stocare a unităților de sânge. Găsiți pe site-ul lor diferite pachete. Dacă urmează să aveți un copil vă încurajez să vă interesați și despre recoltarea de sânge din cordonul ombilical și un specialist vă poate sta la dispoziție cu orice întrebări aveți.

 

Marketing, mituri sau utilizare medicala

Am lasat special la final acest capitol. Este foarte mult de discutat despre utilizarea sangelui ombilical si al celulelor stem. Sunt foarte multe speculatii tocmai din lipsa documentarii. Dupa ce ati citit ce am scris in articol mai credeti ca sunt doar marketing. Eu nu mai cred de mult asta pentru ca m-am documentat foarte bine si acum si inainte de a lua decizia sa facem asta la nasterea baietelului nostru. Si ma bucur ca am facut-o.

*Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2020. Este o noua ediție de SuperBlog unde particip după cele din toamna si primavara trecută. Găsiti aici toate articolele din concursurile mele SuperBlog.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment