Casa de la țară e acasă?
Dacă îl întreb pe socrul meu o să-mi spună că da. Îi place foarte mult să meargă la țară, să se ocupe de grădină și de tot ce înseamnă casa de la țară. Așa că m-am gândit să-i fac o bucurie. Casa în care merge acum e o casă țărănească care nu a mai avut modificări și îmbunătățiri de foarte mult timp.
Așa că m-am hotărât să fac câteva modificări ca să fie cât mai confortabilă pentru el dar și pentru noi că să mergem pe acolo și să avem și noi confortul de acasă.
Proiectare
Ca să iasă totul ca la carte trebuie să fac un mic proiect. Pentru că-mi place ca totul să fie organizat. De data asta însă am și ajutoare. Casa de la țară este undeva unde nu se găsesc materiale de construcție așa ușor. Dar am un ajutor de nădejde care îmi va trimite totul direct acolo. Da, despre Vindem-Ieftin.ro este vorba.
Să vedem întâi ce este de făcut
Baia
Știți că de obicei, la țară, baie este în spatele curții. Asta este cel mai important lucru pe care vreau să-l remediez. Am cerut echipei de construcție să-mi livreze necesarul pentru a modifica una dintre camere în baie și pe baza acestui necesar intru pe Vindem-Ieftin.ro și comand toate materialele. Este cea mai bună opțiune pentru materiale de construcții online pentru ca aici găsim materiale la un preț mult mai avantajos decât în depozitele clasice.Găsesc tot ce am nevoie, le selectez, plătesc și apoi primesc comanda unde vreau eu. Mă asigur ca timingul este ok și materialele ajung în ordinea în care am eu nevoie de ele și la timp astfel încât echipa de meseriași să aibă front de lucru.
Astfel eu mă ocupa de jobul meu și nu-mi mai pier timpul căutand prin depozite materialele de construcții necesare. Pentru a mă lămuri de anumite aspecte am la dispoziție și consultanți care mă ajută oricând. Iar dacă am mai cumpărat în trecut sau iau 5 produse diferite mă pot băga în grupul privat VIP, unde clienții primesc instant informații și oferte personalizate, de la consultanți cu experientă în domeniu.
Bucătăria
Ăsta este proiectul meu special. Știți deja că îmi place să gătesc și să stau prin bucătărie. O bucătărie de vară însă este ideală pentru mine. Nu mai fac miros de grătar (să primesc reproșuri că am „împuțit” toată casa), pot să spăl legumele la fântâna din curte și peste toate este o plăcere să gătești în aer liber. Pentru bucătăria mea de vară ar trebui să comand panouri sandwich pentru construcția ei, un acoperiș din țiglă metalică Wetterbest, cărămidă aparentă pentru pereți și piatră decorativă pentru că vreau să arate rustic.
Gardul
În puținele dăți când am ajuns și eu acolo am observat că gardul este destul de îmbătrânit și are nevoie de un refresh. Așa că m-am gândit la un gard din sipcă metalica foarte rezistent, mai ales că mergem rar pe acolo și vrem să fim destul de păziți. Caut varianta potrivită pe Vindem-Ieftin.ro și o livrez direct acolo.
Acum știu că dacă îl întreb pe socrul-meu dacă vrea toate astea o să zică că nu. El e mulțumit și obișnuit cu ce are acolo dar îi voi spune că și casa de la țară trebuie să fie ca acasă. Să aibă tot confortul, să ne simțim și noi bine când mergem și mai ales să avem toate condițiile pentru pitic. El abia așteaptă să meargă și să se joace acolo și trebuie să aibă toate condițiile de acasă.
*Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021. Este o noua ediție de SuperBlog unde particip. Găsiti aici toate articolele din concursurile mele SuperBlog.
Comenteaza