fbpx

Ganduri de vara … si la 40 de ani

Salut,

Long time no see.

Nu am mai reusit sa mai scriu in ultima perioada insa vreau sa recuperez. De la ultima mea postare cu alergarea de la Ecomaraton s-au mai intamplat destul de multe lucruri de care as fi putut sa va povestesc. O sa fac un rezumat mai mare in postarea de azi si daca e cazul revin mai amanuntit in urmatoarele.

In primul rand a venit vara. Aglomeratia de prin Mamaia e si nu e. Par multi turisti dar in nici un caz nebunia din anii trecuti. Poate m-am obisnuit eu sau abia acum incepe. Oricum este clar ca diferenta mare din anii trecuti dintre cerere si oferta s-a micsorat mult de tot. Aparitia foaaaaarte multor noi spatii de cazare (blocuri de apartamente, hoteluri, vile, vilute, vilisoare, etc) din Mamaia si mai ales din Mamaia Sat/Navodari a schimbat putin evolutia preturilor si cerintele clientilor. Nu chiar la toate hotelurile, dar se pare ca in curand doar cei care stiu sa coreleze preturile cu serviciile si sa se foloseasca de marketing vor reusi sa aduca clienti. Ceilalti care si-au facut si ei un hotel mic sperand ca se imbogatesc fara sa stie sa-l administreze vor avea mari surprize. Dati o cautare la hoteluri/vile de vanzare in zona si o sa intelegeti. M-as apuca sa-i consiliez, contra unei sume bineinteles, dar stiu ei mai bine cum sa faca, doar si-au pus hotelul pe booking.com impreuna cu alte sute/mii de locatii si se vinde singur. Degeaba ai 30 zile plin (15.07 – 15.08), cand este cererea mare, daca in rest este gol si cand tragi linie in toamna vezi ca n-ai bani sa-ti platesti nici curentul sau apa de la piscina.

Mai revenim asupra subiectului si la sfarsitul verii ca sa concluzionam.

Ce s-a mai intamplat intre timp…

Doua cuvinte despre Neversea, primul festival cu adevarat mare din Constanta. Nu e genul meu, nu am fost interesat sa merg nici macar sa vad „cum arata”, insa este binevenit pentru comunitatea locala pentru ca va atrage turisti/bani in zona care sper sa aduca si ceva in plus orasului (macar niste pubele pe strazi sa mai puna din veniturile incasate de pe urma taxelor). In rest, este ok pus la inceputul lunii iulie si nici nu cred ca vor sa-l mute mai spre inceputul sezonului cum sugereaza unii pentru ca vor sa fie safe cu numarul celor care vin.

La final despre ultimul eveniment, insa cel mai important. Am implinit 40. Primaveri, veri, fire de par in cap si ce mai vreti voi. Ce sentiment ma incearca acum? … Schimbarea, asta ma incearca. Nu a nevestei, cum ar spune unii, ca nu ma incearca nicio criza si, dupa cum tind sa-i dau dreptate, nu ma mai ia nimeni. Si am si un copil frumos si smecher care imi ocupa tot timpul liber. Trebuie sa-mi schimb modul de viata, asta e clar. Copilul meu creste si vreau sa fiu mai mult si mai mult si mai mult (asta e citat din Sorin) langa el, sa plecam impreuna in vacante, sa-l invat mai multe lucruri. Si nu in ultimul rand, mai mult timp pentru mine. Mi-e rusine sa va zic cand am citit ultima carte, la film nu mai tin minte cand am fost. Am „reusit” sa fug 3 zile de Rusalii la munte, asta e tot ce imi aduc aminte de la Ecomaraton incoace. Gata, nu se mai poate. Vreau si eu, pe langa timpul cu baiatul meu sa-mi fac timp si pentru mine.Vreau sa ma plimb pe munti, sa alerg, sa lenevesc intr-o poienita si sa citesc o carte, sa ma imbat in Vama intr-o seara (da, stiu Ali, fara sa-mi fie rau a doua zi). Vreau si eu o vacanta de iarna la schi…

Ce mi-am dat eu seama insa acum la 40 de ani este ca nu mai sunt doar vise ci eu chiar pot sa fac tot ce este mai sus. Doar de mine tine si gata, o s-o fac, gasind si o varianta optima de a munci totusi, pentru ca nu am castigat la loto dupa cum ar parea probabil pentru unii. Si da, ar fi o schimbare majora fata de ultimii 7, sau 9, sau 14 ani, sau…wtf

O sa va tin la curent cu schimbarile mele, sa vad in ce ordine imi ies.

PS. Si mi-am comandat si masina noua…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: