Mi-e dor de Crăciunul copilăriei

Astăzi este Crăciunul. După mine, cea mai frumoasă sărbătoare din an. Ne-am primit cadourile, fiecare după merit, stăm la masă sau ieșim la plimbare. Suntem fiecare cu familia noastră și ne este bine. Și este momentul poveștilor.

Crăciunul copilăriei mele

Pentru că tot ne-am adus aminte acum câteva zile despre revoluția din 1989 (aici articolul scris de mine), mi-am adus aminte și de iernile copilăriei mele. Da, mi-e dor de Crăciunul copilăriei mele. Chiar dacă era pe vremea lui Ceaușescu, eu fiind copil, îl trăiam cu inocența vârstei și mi se părea magnific. Hai să vă spun și de ce.

Pregătirea Crăciunului

De cum se lua vacanță de la școală, noi intram în atmosfera de sărbătoare. Pentru că iernile de la Sinaia erau ierni adevărate, cu zăpadă de dinainte de Crăciun până în martie, treaba noastră de toată ziua era să ne dăm cu săniile. Ne jucam până nu ne mai simțeam degetele prin mănușile de lâna cu un singur deget croșetate de bunica. Eram toți roșii la față și abia ne duceam în casă ca să ne încălzim pentru a ieși după amiază în tura a doua. Îmi aduc aminte că atunci când nu eram afară la joacă citeam foarte multe cărți (rușine mie acum pentru că reușesc să citesc așa puțin).  Jucării nu aveam așa multe dar imaginația noastră era mare și neinfluențată de reclame, desene animate sau youtube.

Cu cât se apropia mai mult Crăciunul cu atât era mai frumos. Mie îmi plăcea să ajut la bucătărie fie că se făcea salată boeuf (v-am zis într-un articol că este preferata mea), cozonaci sau prăjituri. Eu eram cel care gusta (cea mai faină sarcină) din toate. Până prin clasa a patra mergeam cu colindul pe 23 decembrie. Ne întorceam cu două plase de mere, nuci, covrigi, biscuiți și câțiva bănuți. Toată lumea din cartier ne deschidea ușa și ne primeau bucuroși în casele lor. Acum mie unul mi-e cam frică unori să deschid când vine cineva cu colindul, mai ales că am văzut băieți pe 16-18 ani care par că vor să colinde fără să fii tu acasă.

Cadourile de Crăciun

La mine în familie Moș Crăciun (noi nu i-am spus niciodată Gerilă) venea pe 24 seara. Ai mei știau că eram nerăbdători să primim cadourile pentru că pe vremea aia primeam cadouri doar la Crăciun și de ziua noastră, nu ca acum când luăm ceva de fiecare dată când mergem la mall. Bananele puse în hârtie de ziar și ascunse în șifonier le găsisem de mult, încă de când erau verzi. Nu am știut însă niciodată unde se ascund cadourile (să nu credeți că nu le căutam). Pe la 7 seara ne puneau părinții să ne uităm sub brad și cadourile mult așteptate erau acolo. Bradul era natural. Atunci mergeam în pădure cu gașca și ne suiam în vârfurile brazilor înalți și fiecare ne tăiam bradul nostru. Acum sunt total împotriva tăierii unui brad pentru a-l bagă în casă. Și eu, și sora mea le deschideam pe rând ca să vedem ce a primit fiecare. Fiind mai mare cu 5 ani decât ea o lăsam mereu pe ea prima. De obicei primeam câte o jucărie și niște haine și dulciuri pe care le haleam instant. Imediat după ce terminam ne îmbrăcam și plecam la bunicii noștri care stăteau la două minute de noi să vedem dacă a venit moșul și acolo. Bineînțeles că venea și acolo cu alte cadouri, adulții beau o țuică fiartă și un pahar de vin și apoi mergeam la culcare pentru că a doua zi urma festinul.

Masa de Crăciun

Era evenimentul cel mai important al anului. Se scotea vesela aia bună, se aranja masa din sufragerie și se stătea la masă de la prânz până seara târziu. De obicei făceam asta la bunicii mei unde, câteodată, mai veneau și alți prieteni de familie. Atmosfera era foarte mișto, se făceau glume, se bea mult și se mâncau de toate. Cu toate greutățile de a găsi de mâncare de pe vremea lui Ceaușescu, de Crăciun aveam intotdeuna de toate. Bunica mea făcea ce făcea și își activa toate pilele, făcea trocurile necesare și aveam și carne de porc și salam de Sibiu (acum se numește Sinaia pentru că e făcut la Sinaia) și tot felul de prăjituri de casă. Bineînțeles că erau multe feluri de mâncare dar porțiile erau mai mici și mâncam de toate. În casă mirosea a brad, a vin fiert și țuica fiartă (amândouă făcute în casă, la bloc, de bunica mea) și a sarmale și friptură. Spre seară începea să se audă din ce în ce mai tare muzica populară și câteodată se băga și câte un dans. Nu am simțit niciodată că ai mei se feresc să nu-i audă cineva sau să vadă că fac petrecere. Sau poate nu-mi dădeam eu seama. 

A doua zi la prima oră aveam întâlnire cu prietenii la săniuș ca să ne spunem ce cadouri am primit. Când m-am făcut puțin mai mare aveam tradiționalul meci de fotbal de Crăciun pe zăpadă cu picioarele băgate în pungi și apoi în adidași ca să nu simțim umezeala așa repede.

Și așa continua toată vacanța de iarnă cu încă o masă mare de Revelion când se strângeau rude și prieteni la mine acasă și era petrecere până la 6 dimineața. Iarna era cu stat pe afară prin zăpadă, cu curățat zăpada din fața blocului și de pe trepte imediat după ce ningea, cu pârtii de bob făcute prin zăpadă pentru spray-urile goale pe care le țineam de-a lungul anului. Atunci puteam veni pe sanie de sus, din cartierul Furnica, până în centrul orașului Sinaia și era una dintre distracțiile pe care nu o ratam în niciun an.

Da, nu am cum să uit niciodată Crăciunul copilăriei mele. Nu am avut niciodată senzația că-mi lipsește ceva, cadourile erau modeste dar ne plăceau mult de tot. Atmosfera de sărbătoare era în sufletele noastre și nu era nevoie să vedem luminițe pe stradă și coarne de ren la mașină.

Voi ce vă aduceți aminte din Crăciunul copilăriei? Hai să ne aducem toți aminte de inocența copilăriei, să fim mai buni, mai toleranți și mai cumpătați. Să ne bucurăm de sărbători pentru că suntem împreună cu cei dragi. 

Crăciun Fericit!!

Dacă vreți să-mi scrieți o puteți face în comentarii sau aici: Facebook, Instagram și LinkedIn