Da, asa este. Nu sunt. Desi pun poze pe facebook de cateva ori pe an, nu sunt alergator. Da tare mi-as dori sa fiu.
Am facut parte la un moment dat dintr-o echipa de fotbal de amatori de la pitici la juniori, adica de pe 11-12 ani pana la 18 (stiu ca cineva isi va da ochii peste cap acum) si consideram alergatul doar un chin pana „primeam” mingea insa nu pot sa nu-mi aduc aminte alergarile dinaintea sezonului prin toate coclaurile Sinaii si turele din jurul stadionului. Da, mi-au prins bine si pot sa zic ca am picioare de alergator, ce nu ma ajuta acum este forma fizica generala si munca de birou.
Cu toate astea, acum vreo 4 ani cand „cineva” 😉 mi-a propus sa mergem la o alergare pe munte am zis da in secunda doi fara sa ma gandesc prea mult.
In paranteza fie spus, cam fac chestii de genu asta, iau hotararea pe moment fara sa ma gandesc prea mult la consecinte. Asta m-a ajutat cateodata dar tot de atatea ori a fost gresit. Nu-mi pare insa rau chiar de toate alegerile gresite.
Fara nici un fel de pregatire inainte, ce naiba, doar citisesm ca pot sa o consider o drumetie si ca au 7 (sapte)!!! 😎 ore limita de timp m-am prezentat la start.
Continuarea … in episodul urmator cand va fac un istoric al curselor la care am fost si amanuntele picante care va intereseaza.
Cu ce va las la sfarsitul acesteia: DA, ma bucur ca am descoperit aceste alergari montane si sper ca intr-o zi sa pot spune ca am devenit si eu alergator de trail-running.
Felicitari pentru perseverenta Razvan!