Proiectarea unui vis

Proiectarea unui vis

Proiectarea unui vis

Oare ce se va întâmpla cu noi peste câteva luni (oare câte)? Cum ne va schimba această perioadă? Putem să ne gândim la viitor? Nu știu răspunsul la primele două întrebări dar la treia cu siguranță voi răspunde DA. Planurile pentru viitor în toate variantele posibile ar trebui să ne ocupe puțin din timpul fiecărei zile tocmai pentru a fi pregătiți și a putea reacționa în orice scenariu.

Dar cum rămâne cu visurile noastre? Renunțăm la ele și ne apropiem de realitatea cruntă a ratelor, lipsei jobului și toate celelalte care vin pe lângă? Dimpotrivă. Eu cred că proiectarea unui vis poate deveni realitate acum în multe cazuri. Și acum e timpul să facem planuri. Nu vă fie teamă să vă gândiți la un proiect. Puteți începe cu primii pași. Și aceia sunt învățarea de a proiecta ceva. Acum avem timp. Cele mai bune proiecte sunt cele din domeniul construcțiilor. Acestea respectă de la idee până la ultima cărămidă un proiect bine făcut pe etape. Și ca să le înțelegeți deschideți un dicționar de construcții. O să vedeți apoi că proiectarea unui vis nu mai este așa de grea.

Logo Aia ProiectCasa cu consum aproape zero, proiectată cu atenție la detalii

Trebuie să respecți anumiți pași, să nu sari peste ei și să planifici bine totul. Știți că există case cu consum aproape zero? Ele au fost gândite și proiectate așa bine încât consumul de energie pentru asigurarea performanței energetice este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut și este acoperit, în proporție de minimum 30 %, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere. Da, s-au făcut multe teste și simulări, iar cerințele tehnice  și criteriile au fost foarte bine stabilite și verificate încă de la momentul proiectării.

De ce v-am spus asta. Un proiect are șanse mari de a fi realizat dacă este proiectat cum trebuie. Dacă iei în calcul de la început toate lucrurile care îți trebuie, dacă iei în calcul toate problemele care ar putea apărea pe parcurs, dacă îți faci foarte bine calculul cheltuielilor poți ajunge să îți vezi proiectul realizat.

O să vă povestesc astăzi despre unul dintre proiectele mele și cum gândesc eu planificarea lui pentru a spera la un succes.

Proiectarea unui visProiectul (visul) meu

Proiectul este legat de un canal nou de youtube. Acum nu o să spun exact care este scopul lui (toată lumea se mută online și poate fi o oportunitate pentru altcineva, lol), ci doar fazele proiectării mele pentru a ajunge să fie urmărit de cât mai multă lume (asta e ideea unui canal de youtube, nu?).

Oportunitatea

În primul rând orice planificare începe cu oportunitatea. Am nevoie neapărat de acel lucru? Îmi va aduce beneficii (nu neapărat materiale, pot fi și de altă natură: liniște sufletească, împlinire, recunoaștere). Sau dacă faci o casă mândria de a avea ceva care îți aparține. Eu o fac pentru că vreau să-mi dovedesc că pot să duc la bun sfârșit un asemenea proiect în care cred și sper că va ajunge acolo unde vreau eu.

După cum vă spuneam, din ce în ce mai multă lume se mută online. Bineînțeles că asta va duce și la o concurență mare a creatorilor de conținut. Vor rezista însă cei care au proiecte foarte bune și care comunică către publicul lor țintă ceea ce publicul se așteaptă să primească. Greșeala cea mai mare pe care aș face-o ar fi să mă adresez către toată lumea. M-am gândit foarte bine în prima fază a proiectării mele care este nevoia unei anumite nișe a celor care urmăresc youtube-ul. Și am ales un subiect foarte interesant, căutat de o anumită categorie de public și care poate ajunge la ei altfel decât pe un alt canal de comunicare. Și bineînțeles adaptat tipului de public.

Conținutul și sustenabilitatea

După ce am stabilit subiectul și nișa de public m-am gândit la conținut. Aici am analizat foarte multe cazuri de canale similare și am descoperit câteva greșeli pe care nu vreau să le fac. Una dintre ele este să ai conținut puțin la început legat de subiectul ales și apoi să cauți mereu lucruri care se apropie și câteodată să modifici cu totul scopul inițial al canalului. De aceea m-am hotărât să am un plan de conținut foarte bine făcut, pe termen mediu și lung și cu posibilitatea de a dezvolta mereu lucruri legate de acesta pentru a păstra întotdeauna tipul canalului. Cred că odată ce ți-ai făcut un public care te urmărește trebuie să le oferi exact ceea ce ei așteaptă de la tine. Dacă vei încerca să bagi și altceva doar pentru că este la modă sau de actualitate mulți vor înceta să te mai urmărească pentru că vor găsi în altă parte ceea ce le oferi tu.

Resursele

Cum îl facem acum să fie realizabil? Păi începem să vedem care sunt resursele noastre pentru a putea începe și care va fi necesarul de resurse și pe viitor. Cea mai importantă resursă în cazul meu este timpul. Îmi trebuie timp pentru a gândi și scrie scenariul fiecărui film pe care-l voi posta, îmi trebuie timp să-l filmez și îmi trebuie timp să-l editez. Așa că un plan foarte bine făcut trebuie să-ți dozeze timpul încât să nu lași alte lucruri importante sau să nu poți gestiona cum trebuie tot ce ai de făcut (job, familie, viață).

Costurile

În ceea ce privesc celelalte costuri am mare noroc. În zilele noastre chiar și un telefon performant și câteva trucuri de lumini și audio îți asigură calitatea filmării unui video. Am învățat că nu trebuie investit la început în scule foarte sofisticate, lumini, aparate de pozat/filmat, etc. Contează mult mai mult conținutul dar bineînțeles livrat într-un format decent, actual și fără să creeze discrepanțe mari față de conținutul altora de pe youtube. Am căutat să mă informez cât mai mult despre modalități de filmare, am văzut sute de videouri prin care mulți profesioniști explică lucrurile basic pentru a avea un video de calitate.

Oricum costurile trebuie foarte bine proiectate. Întotdeauna ia în calcul cel puțin 20% peste ce ai gândit tu și adaugă mereu costurile neprevăzute care apar pe parcurs. Eu mi-am calculat costuri de marketing. Succesul ți-l dă conținutul, dar dacă el nu ajunge la multă lume pentru a putea fi vizionat, nu vei reuși. Așa că eu mi-am planificat campanii de marketing pentru reclamă pe diferite canale online sub diferite forme. Trebuie luate în calcul și costurile pentru producerea filmului. Dacă pentru a filma sunt cât de cât acoperit de sculele pe care le am deja (cameră mirrorless, telefon performant, lumina, trepiede, cameră video sport și chiar dronă) există și costuri de editare a filmelor.

Achiziția unui program de editare performant sau plata lunară a unui abonament pentru acesta. Plata unor aplicații care te ajută în editare, cumpărarea de muzică sau de diferite tranziții și efecte care odată introduse în film explică mai bine ce vrei să transmiți înseamnă costuri care nu trebuie să te încurce. Caută să le știi de la început, să vezi ce îți poți permite și să nu te încurce în viața de zi cu zi. Aici vreau să accentuez că la orice proiect începi trebuie să ai calculul costurilor de la început și proiectarea lor de-a lungul acestuia ca să nu ai surpriza că te împotmolești la un moment dat.

Realizarea proiectului

Am stabilit subiectul, am identificat resursele și costurile, acum trebuie să proiectez realizarea lor. M-am gândit unde o să filmez (aici pot apărea și alte costuri în funcție de locație), cum o să pun camerele de filmat, cu ce mă îmbrac. Toate trebuie gândite înainte având mereu în minte ce vor să vadă/primească cei care se uită de la tine. Ce transmiți prin cele de mai sus (locație, ambient, ținută) trebuie să fie în concordanță cu conținutul.

Acum sunt la etapa de scris scenariile episoadelor. O să scriu cel puțin 15 episoade. Apoi am hotărât să am gata la momentul lansării cel puțin 5 sau 6 episoade. Fac asta pentru a-mi da timpul necesar de a le filma pe celelalte. Așa iau din presiunea pe care aș avea-o dacă ar fi un termen limită până la ziua în care mi-am propus să lansez un nou episod.

Sunt sigur că dacă voi respecta toți pașii planului meu voi ajunge acolo unde vreau și voi avea succesul pe care eu îl aștept și mi l-am propus (măsurabil bineînțeles).

Acum voi puteți să înlocuiți youtube de la mine din proiect cu visul vostru. Veți vedea că se aplică aceleași etape de proiectare. Proiectarea unui vis este aproape la fel în orice caz. Dacă este vorba despre o casă, cei de la AIA Proiect au experiența și mai ales expertiza de a face proiecte îndrăznețe. Iar echipa de proiectare de la Active House care include arhitecți, auditori energetici, ingineri de structură și instalații, automatizări și tehnologia informației dar și evaluatori și economiști vă pot salva mulți bani. Ei vă pot proiecta o casă care are impact minim asupra mediului înconjurător și un consum de energie foarte scăzut.

Voi continuați să citiți blogul meu pentru că vă voi informa când se lansează canalul meu nou. Proiectarea unui vis este deja realitate pentru mine.

*Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020. Este a doua ediție de SuperBlog unde particip după cea din toamna trecută. Găsiti aici toate articolele din concursurile mele SuperBlog.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.