fbpx
Experimenteaza.ro

Un eșec este o experiență reușită

Un eșec este o experiență reușită

De ce zic asta? De ce cred eu că un eșec este o experiență reușită? Tot ce ni se întâmplă în viață sunt experiențe. Unele sunt reușite, altele sunt eșecuri. Important este ca de la cele reușite să înveți ce ai făcut bine iar din eșecuri trebuie să înveți ce ar trebui să fi făcut să nu se întâmple așa și data următoare. Și da, atunci un eșec este o experiență reușită.

Cei de la Experimentează.ro îți propun să încerci noi experiențe plăcute care te scot din confortul tău și te fac să ai noi orizonturi și așteptări de la tine. M-au provocat și pe mine să-mi aduc aminte de o experiență mai puțin reușită dar care s-a transformat în una reușită datorită schimbării care a avut loc în mine atunci. Ei sunt furnizorul de experiențe dezvoltare personală care au o varietate foarte mare de lucruri pe care poți să le încerci și credeai că este foarte complicat.

Experimenteaza.ro
Sursa: facebook Experimenteaza.ro

Experiența mea care s-a transformat din eșec în reușită

Una dintre experiențele mele de care îmi aduc aminte cu drag, deși la momentul ăla nu-mi era prea bine, este prima mea alergare de semimaraton. Totul a început în luna aprilie sau mai 2012 când cineva drag mie mi-a propus asta. M-a întrebat dacă nu aș vrea să participăm și noi la asta. Încă nu luaseră amploare alergările montane și nu prea auzisem de ele. Am citit câte ceva despre alergarea asta care urma să aibă loc în septembrie la Ciucaș. Ce mi-a atras atenția (greșeala mea cea mai mare) a fost faptul ca scria undeva că traseul poate fi făcut și la pas fără să alergi neapărat.

Ciucas Trail running
Așa zâmbitor arătam înainte de cursă.

Participarea la alergări montane

Atunci mi-am zis că e ok, dacă nu pot să alerg o să merg și tot reușesc să fac cei 21k. Am cooptat cu mine pe încă cineva care nu avea deloc experiența alergării montane dar era la fel de dornică sa incerce. Ar fi trebuit în cele 3,4 luni până la alergare să mă antrenez și eu puțin. Am fost într-adevăr de două ori să alerg, odată până la Casino în Mamaia și încă o dată prin parc. Nici greutatea nu mă ajuta deloc. Total fail. Nu mai făcusem de multișor sport și nu eram în formă deloc.

Și a venit momentul septembrie. Abia așteptam să merg, pentru mine era ca o vacanță după sezon la munte. Când am ajuns acolo seara și ne-am luat kiturile de concurs am observat că sunt tot feluri de geluri, batoane și suplimente la vânzare. Eu mă pregătisem de acasă. Aveam de gând să-mi iau la mine 2 sandvișuri, o banană și o sticlă de 2 litri de apă să-mi ajungă. Într-un rucsac normal bineînțeles.

Urcând spre vârf
Urcând spre vârf

Șocul initial

Șocul cel mare a fost la start dimineață. Noi am mâncat micul dejun copios, am băut o cafea și ne-am dus la start. Acolo am rămas blocat. Când i-am văzut pe cei care se pregăteau să alerge cu echipamente de alergare, încălțăminte de trail, borsete pentru batoane, telefon și bidoane de apă profi m-am impacientat puțin. Replica mea celebră de care îmi aduc aminte mereu: „Baa, ăștia chiar aleargă”.

Gogule e groasă. Ne-am băgat și noi mai spre coadă așa. Colega mea de alergare se antrenase mai bine și mai mult decât mine plus că se interesase mai bine despre ce e vorba. Eu, după un sezon de vară nebun, habar nu aveam.

În schimb a fost ceva care a făcut să-mi crească adrenalina și să mă simt mai bine. Acel lucru este atmosfera de acolo. Pe care ulterior am trăit-o înainte de toate starturile de la evenimentele la care am fost să alerg (vreo 20, cred). Acei oameni veseli care fac sport indiferent de vârstă, de posibilități materiale, cu susținătorii care îi așteaptă pe margine, cu muzica dată tare și încălzirea de dinainte de start m-au făcut să uit de faptul că urma să fac un traseu de 21k fără să am vreun pic de antrenament. În capul meu era gândul că dacă eram din Sinaia și am fost de atâtea ori pe munte în drumeție pot să o fac și pe asta.

Un eșec este o experiență reușită
La o alergare montană este bine din când în când să mai tragi un pui de somn.

Cursa nebuniei

Și a început cursa. Toată lumea a luat-o la fugă. Și noi după ei bineînțeles ca să nu ne facem de râs. După aproximativ 2k de alergare prin stațiune se ajunge în pădure. Am alergat și eu așa ușurel până am ajuns la pădure. Acolo a început o urcare destul de lejeră. Imediat după ce am început să urc s-a tăiat filmul. Mi s-a făcut rău, îmi venea să vomit și se învârtea totul cu mine. Am fost sfătuit să mă întorc dar am decis să stau puțin să-mi revin și să văd cum mă simt. Paranteză: fiind la prima alergare nu aveam deloc noțiunea kilometrilor parcurși și cât mai este, nici pe cea a diferenței de nivel. Persoana care mai era cu mine, să-i zicem Lumi a hotărât să rămânem amândoi până la final.

După ce am băut niște apă și am stat vreo 5 minute începusem să văd mai bine. Am hotărât să continui, dar mai încet, fără să forțez. Inutil să vă mai spun că eram ultimul. Am început să urc din ce în ce mai abrupt și mă opream la fiecare 20 pași. Într-un final am reușit să ies din pădure și s-au deschis în fața mea culmile masivului Ciucaș. Atunci parcă am mai primit o gură de oxigen. Am băgat și un sandviș rapid ca să-mi recapăt forțele. Ne încurajam reciproc cu veșnica urare „mai e puțin”. O laie.

Mai e mult până acasă
Mai e mult până acasă?

Mai e putin…

Până sus în vârf a fost un chin. Pe care l-am mai ameliorat oprindu-mă să fac poze la priveliștea aia deosebită. După ce am ajuns sus pe creastă mi-am mai revenit și am continuat mersul (doar nu credeați că alergarea). Am ajuns la cabana Ciucaș după 4 ore. Deja trecuseră și majoritatea maratonistilor care aveau un traseu mai lung și care ocoleau traseul de 21k.

La cabana Ciucaș era fericirea. Apă, ciocolată, fructe, biscuiți, energizant. Am băgat bine de tot. Eu și Lumi eram ultimii. Cred că dacă nu ar fi stat cu mine mă căutau aia prin pădure să mă aducă la finish. M-au întrebat aia de acolo dacă sunt ok dar îmi propusesem să ajung la final chiar dacă merg tot traseul. Ceea ce am și făcut. Însă, după o coborâre destul de abruptă, traseul are iarăși o urcare nu foarte abruta dar susținută. Acolo am simțit că nu mai pot. Nu mai puteam să îmi mișc picioarele, mergeam câte 10 metri, îmi ajutam picioarele cu mâinile și mă rugăm să se termine odată panta. După 1000 de pauze și icneli am reușit să ajung la ultimul punct de alimentare unde am fost anunțați că mai sunt cam 5k până la final.

Deja crezusem că s-a terminat și o să ajung și eu la final. Dar nu era gata. Cu 3 km înainte de final, pe un drum drept care ducea către stațiune la fiecare pas pe care-l puneam jos simțeam că-l pun pe cuie sau cărbuni încinși. Ultimii km nu am vorbit nimic cu Lumi, zici că eram certați. Adevărul e că amândoi simțeam același probleme.

Finish Ciucas Trail
Finish Ciucas Trail

Am învins! Sau am înfrânt? Am primit medalia.

Și am ajuns la capătul străzii care ducea la finish. Adică mai erau 300 metri. Și atunci i-am auzit. Erau cei de pe margine care îi încurajau pe cei care participă. Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât auzeam mai tare urările și aplauzele. Da, erau și pentru noi. Vă jur că ultimii 100 metri cred că am plutit până la finish. Mi-au zis ai mei după aia că am și schițat că alerg. Nu mai simțeam nicio durere și faptul că am ajuns la final și am primit la gât medalia aia de participant mi-a înlocuit în cap toate gândurile și înjurăturile pe care le-am trăit pe parcurs. Și m-au făcut, atunci pe loc, să vreau să merg din nou la o alergare. Și să mă și antrenez pentru asta. Deși mă dureau picioarele de muream zâmbeam așa tâmp. Am terminat traseul în 7 ore și puțin, record pe care nu vreau să-l mai ating vreodată. Aproape erau să vina cei de la ultramaraton (100k) pentru care am un respect deosebit pentru că trebuie să reziști și psihic foarte bine chiar dacă fizicul te duce 100k. Cum pana mea să alergi/mergi 100k. De la 6 dimineața la 9, 10 seara. Respect. Am băgat și eu după aia niște carbohidrați și berici dar am căzut lat pe seară.

Am invins
Am invins

Cred că banuiți că a doua zi nu puteam să merg și până și mersul la baie era chin. Nici nu știu cum am condus până la Constanța. De fapt febra m-a ținut cam o săptămână iar febra participării la aceste concursuri nu mi-a trecut nici acum.

De ce să experimentezi

V-am povestit toate astea cu un motiv și pentru a vă da câteva sfaturi. În primul rând nu ezita niciodată să experimentezi lucruri noi. Sunt foarte multe lucruri pe care le poți face ieșind din universul tău de acasă. De la drumeții, vacanțe, sporturi extreme, chiar și o ieșire de relaxare într-un loc nou și interesant poate fi momentul care îți aduce în suflet bucuria de a trăi viața.

ExperimenteazaIar cei de la Experimentează.ro pot fi furnizorul tău de experiențe. Poți alege de la excursie cu balonul cald, la kite surfing sau ieșire romantică la un castel. Pentru orice experiență care implică și efort fizic te sfatuies însă să nu faci ca mine. Încearcă să vezi cât mai bine despre ce este vorba și înțelege bine toate informațiile primite.

Eu, de exemplu, dacă aș face ceva acum, să zicem că aș sări cu parașuta aș proceda astfel:

  • aș citi tot ce se poate despre cum reacționează corpul și mintea în acele momente;
  • m-aș pregăti psihic și fizic pentru acest lucru;
  • m-aș duce odată să văd cum fac alții. Este foarte important să fii spectator la început. Vezi cum se comportă ceilalți oameni, vezi ce se întâmplă și mai ales cunoști zona care dacă ți se va părea familiară data vitoare te va face să te simți în siguranță.

Cele de mai sus se pot aplică pentru orice experiență nouă care implică și fizic și psihic.

Nu vă fie frică să experimentați. Chiar și un eșec este o experiență reușită dacă înveți ceva.

Eu mă duc să alerg că începe sezonul de alergări în curând. Și am și echipament acum.

Ne vedem la start!!!

*Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020. Este a doua ediție de SuperBlog unde particip după cea din toamna trecută. Găsiti aici toate articolele din concursurile mele SuperBlog.

Comenteaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment

%d blogeri au apreciat: